Friday, June 24, 2016

Cand nimic nu e suficient!

Hey guys, ce mai faceţi?

În ultima vreme m-am tot lovit de nişte chestii şi parcă s-au acumulat în sistemul meu, aşa că am vrut să le discut puţin şi cu voi, mă gândesc că poate aţi trecut şi voi prin asta sau treceţi chiar acum şi reuşim să scoatem ceva folositor.

Pentru început vreau să vă spun că din totdeauna am simţit că nu am un loc al meu pe lume şi că mereu sunt diferită de restul oamenilor din jurul meu şi într-un final am ajuns să înţeleg acest sentiment şi chiar să îl îmbrăţişez. Ba chiar de cele mai multe ori îmi place asta pentru că ştiu că şansa de a da de cineva care să facă ce fac eu şi cum gândesc eu este destul de mânca, îmi dă un spaţiu mai mare în care pot să mă exprim.

Problema este în momentul în reîncerci să faci ce poţi tu mai şi cum poţi mai bine doar ca tot pare insuficient. Adică vreau să spun că mă străduiesc să fac o mulţime de lucruri, unele la care se aşteaptă lumea şi unele la care nu se aşteaptă. Încerc să mă împart în multe părţi să fac şi ceea ce "trebuie" făcut, dar să fac şi ce îmi place mie deoarece nu vreau ca în timp să uit de mine şi de lucrurile care îmi plac şi să devin o acritură frustrată pentru care nimic pe lumea asta e suficient de bun doar pentru că a uitat să se bucure de ce îi place.
Încerc să mă divid în bucăţele, să le fac pe toate, să găsesc soluţii şi uneori sunt mândră de mine pentru că poate nu iese totul perfect, dar măcar mă străduiesc.
Şi ce credeţi că se întâmplă în momentele astea? Vin cei din jurul meu şi îmi spun că nu e suficient, că eu de fapt nu fac nimic, că nu se vede că m-aş strădui şi că ar fi bine să îmi bag minţile în cap şi să nu mă mai prostesc.


De cele mai multe ori nici nu îi aud pentru că sunt obişnuită cu astfel de "poveţe" şi aşa cum vă spun de multe ori şi în clipuri nu încerc să mulţumesc pe nimeni pentru ca scopul nostru aici este să ne mulţumim întâi pe noi. Dar sunt şi oameni la care ţi şi pe care ţi-ar place să îi ai lângă tine şi cu care nu şti ce să faci când reacţionează aşa. Adică dintre toţi, ei ar trebui să vadă cel mai bine că te străduieşti... zic şi eu! De cele mai multe ori spui că eşti obişnuit să lupţi împotriva curentului şi că îţi face plăcere dar sunt şi momente în care te simţi atât de lovit încă nu şti cum să reacţionezi. şi singurul lucru pe care ţi-l doreşti este să te poţi opri puţin ca să te odihneşti.

Nu ştiu cât de clară am fost prin ce v-am scris dar sper că aţi înţeles ceva.
Vă pup şi vă doresc o zi minunată!
Nicoleta

1 comment:

  1. Nu trebuie sa te ei dupa nimeni,trebuie sa faci tu cea ce crezi ca este bine!

    ReplyDelete